Trending

Ministerul Educației propune modificări în structura anului școlar viitor!

Un proiect al ministerului, lansat în dezbatere publică, prevede că anul școlar 2026-2027 ar urma să înceapă în 7 septembrie și să se încheie în 18 iunie.

Cursurile anului școlar 2026 – 2027 urmează să înceapă în 7 septembrie 2026 și se încheie în 18 iunie 2027. Pentru clasa a VIII-a cursurile se încheie în 11 iunie 2027, iar pentru clasa a XII-a în 4 iunie 2027.

Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea săptămânilor între care se poate decide pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare la două, față de trei până acum.

Propunerea are drept fundament faptul că în anii anteriori, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță). Prin urmare, săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București este propusă pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2027”, se arată într-un comunicat al ministerului.

În proiectarea structurii anului școlar 2026 – 2027 în această formă, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-a avut în vedere perioada de desfășurare a probelor de competențe din cadrul Bacalaureatului în ultimele două săptămâni de cursuri ale anului școlar 2026 – 2027.

Reprezentanții ministerului susțin că au ținut seama și de desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 – 2027 și a probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în următoarele două săptămâni după finalizarea cursurilor.

În acest sens, precizăm că începerea anului școlar în data de 14 septembrie (față de 7 septembrie, propunerea actuală) ar implica încheierea cursurilor pe 25 iunie și, prin urmare, decalarea cu o săptămână a desfășurării examenelor naționale”, arată Ministrul Educației.

Reprezentanții instituției susțin că simularea probelor scrise ale examenelor naționale (evaluarea națională și examenul național de bacalaureat) va avea loc în luna martie 2027.

Forma finală a structurii anului școlar 2026 – 2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button