Grefierii și personalul auxiliar din instanțe și parchete din România declanșează proteste masive.

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta, începând de luni, pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai multe forme de protest, conform unui comunicat al Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL. Astfel, grefierii din județul Satu Mare și din celelalte județe ale țării vor participa doar la şedinţele considerate urgente, vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul, nu vor mai asigura permanenţa nu vor mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru.

Protestele vor lua următoarele forme:

  • Grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea; 
  • Grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea”, se spune în comunicat.
  • Compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul. 
  • Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală. 
  • Personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button