Eveniment creștin de amploare în centrul Sătmarului. „El Rămâne” aduce la Satu Mare invitați speciali și momente de închinare și rugăciune

Satu Mare va găzdui luni, 6 iulie, de la ora 19:00, unul dintre cele mai ample evenimente creștine organizate în această vară. În centrul municipiului, va avea loc evenimentul „El Rămâne”, inclus în turneul național de evanghelizare organizat de Asociația Miros de Cer, care în acest an ajunge în aproximativ 50 de localități din România.
Organizat împreună cu bisericile penticostale din Satu Mare, evenimentul îi va reuni pe scena amplasată în centrul orașului pe frații Strugariu, pastorul Cristian Boariu și alți slujitori ai Evangheliei, invitați să transmită mesaje biblice și de încurajare spirituală.
Programul va cuprinde momente de închinare, cântări creștine, timp de părtășie și mesaje biblice, organizatorii invitând întreaga comunitate să participe la o seară dedicată credinței și rugăciunii.
Potrivit mesajului transmis de organizatori, tema din acest an este „El Rămâne”, un mesaj care evidențiază credincioșia lui Dumnezeu „ieri, astăzi și în veci”. Evenimentul își propune să ofere participanților un prilej de apropiere de Dumnezeu, dar și de comuniune între credincioși.
Turneul „El Rămâne”, organizat de Asociația Miros de Cer, se desfășoară în mai multe orașe din țară și este transmis și online pe canalele oficiale ale asociației. Organizatorii anunță că ediția din 2026 este cea mai amplă de până acum, cu opriri în zeci de localități și participarea mai multor predicatori și artiști creștini.
Evenimentul este deschis publicului, iar participarea este gratuită. Organizatorii îi invită pe sătmăreni să ia parte la această seară dedicată laudelor, rugăciunii și mesajului Evangheliei.



