Trending

Dovleci cât roata unui tractor, în Maramureș. Unul a ajuns la 184 de kilograme!

Un dovleac de 184 de kilograme, vedeta unei familii din Maramureș! Cultivarea dovlecilor uriași pare să fi devenit mai mult decât un simplu hobby pentru o familie din județul vecin. Munca și răbdarea lor au dat roade, iar unul dintre exemplarele crescute în grădină a ajuns la o greutate impresionantă: 184 de kilograme.

Un asemenea dovleac nu mai poate fi cules și cântărit chiar atât de ușor. Este nevoie de cântar serios și, după cum se vede și în fotografie, de două perechi de mâini pentru a-l prezenta cu mândrie.

În spatele recoltei se află Angela și Mircea Mureșan, din satul Ocoliș, județul Maramureș, care au transformat cultivarea legumelor într-o adevărată pasiune. Mircea se ocupă de cultivarea dovlecilor, iar semințele speciale au ajuns în grădina familiei după o vizită în Spania, unde acesta a descoperit exemplare gigantice la o expoziție de legume.

Cei doi cultivă dovleci uriași de aproximativ 12 ani. Secretul nu stă doar în semințe, ci și în condițiile de creștere: pământ fertil, îngrășământ natural, multă apă și suficient spațiu. Pentru dezvoltarea unui singur dovleac este necesară o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

În grădina familiei se regăsesc mai multe categorii de dovleci, albi, verzi și portocalii, dar și numeroase alte legume. Soții Mureșan cultivă inclusiv aproximativ 30 de soiuri de roșii și experimentează cu plante mai puțin obișnuite, precum pepenele de iarnă și castravetele amar.

Iar dovlecii nu sunt doar spectaculoși prin dimensiuni, ci și comestibili. Pot fi folosiți la prepararea plăcintelor, dulcețurilor, supelor sau tocănițelor.

Recolta familiei Mureșan demonstrează că pasiunea pentru grădinărit poate da rezultate cu adevărat impresionante, la propriu!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button