Trending

Cărți de identitate eliberate gratuit, timp de 5 ani!

Începând cu 1 ianuarie 2024, implementarea cărții electronice de identitate va deveni obligatorie la nivel național în România.

Guvernul a aprobat joi o ordonanţă care prevede că, până la punerea în circulaţie la nivel naţional a cărţilor de identitate electronice, românii pot circula în străinătate cu cărţile de identitate clasice, întrucât legislația actuală permitea călătoriile „doar cu buletinul” în UE și alte state doar până la 31 decembrie 2023. Exista riscul ca, pe de o parte, călătorii români fie să nu mai poată pleca din țară, fie să nu se mai poată întoarce în România din 1 ianuarie 2024.

Pentru a încuraja şi pentru a stimula adopţia acestei noi forme de identificare multiplă din era digitală în care tindem cu toţii, Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre privind cărţile electronice de identitate care prevede că, pentru următorii cinci ani, persoanele care împlinesc în acest interval 14 ani, deci se califică pentru a primi o carte de identitate, să beneficieze de gratuitate la eliberarea acestei cărţi de identitate. De altminteri, aceeaşi regulă se va aplica şi pentru persoanele care au deja o carte de identitate, dar care va expira în mod normal, la termen, în următorii 5 ani sau pentru cei a căror carte identitate a fost deteriorată, pierdută sau distrusă într-o calamitate naturală şi în urma unei cereri.

În prima parte a anului 2024 va fi elaborat un calendar de extindere la nivel naţional al emiterii cărţii electronice de identitate, astfel încât, până la finalul anului, documentul electronic să fie emis în toate cele 660 de Servicii Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor existente la nivel naţional.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button