Trending

Câine abandonat de stăpân în fața casei, salvat de trecători!

Un câine care scheuna înfiorător de câteva ore la poarta unei case din Gherla a atras atenția trecătorilor. S-a întâmplat duminică, pe strada Gării, scrie gherlainfo.ro. Animalul a încercat disperat să intre în curte, fără ca stăpânului să-i pese. Polițiștii l-au amendat pe acesta cu 15.000 de lei.

O tânără care trecea prin zonă a încercat să ia legătura cu proprietarul, iar acesta i-a răspuns că nu-i mai trebuie câinele.

Un echipaj de la Poliția Locală, solicitat la fața locului, a încercat minute bune să discute cu aparținătorul. În cele din urmă, acesta a ieșit din casă și le-a spus că poate să ia câinele cine vrea, pentru că el nu îl mai ține.

O postare făcută pe rețelele sociale pe acest subiect s-a viralizat rapid. Un bărbat care și-a manifestat dorința de a prelua câinele s-a deplasat la adresa indicată și a dus patrupedul cu mașina acasă, într-un sat de lângă Gherla.

„La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații apărute în mediul online și s-au deplasat la fața locului.

Din verificările efectuate la acea locație a rezultat că exemplarul canin a fost adoptat de o altă persoană, aflându-se în afara pericolului.

Polițiștii au continuat activitățile în acest caz, fiind identificat proprietarul animalului, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Gherla.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amenda in valoare de 15.000 lei, pentru lipsa sterilizare, lipsa microcipare și abandon”, au declarat  reprezentanții IPJ Cluj.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button