A început pelerinajul de la Iași! Șirul de oameni ce se forma zilele următoare va genera între 16 și 20 de ore de așteptare.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, sâmbătă dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, fiind apoi depusă, după o scurtă procesiune, în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Mii de oameni aşteaptă deja la rând, autorităţile aşteptând cel mai mare aflux de pelerini în perioada 13-14 octombrie, scrie news.ro.

La evenimentul religios organizat sâmbătă dimineaţă au asistat sute de persoane, iar la rândul format pe străzile din jurul catedralei aşteaptă deja mii de pelerini.

La rândul format pe străzile din centrul oraşului, câteva mii de oameni aşteaptă pentru a se închina la sfintele moaşte.

Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva va rămâne depusă în curtea catedralei din Iaşi până duminică, 15 octombrie.

Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa la pelerinajul religios de la Iaşi. Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, unitate care va asigura ordinea publică în perioada pelerinajului, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button