Votează piesa care dorești să reprezinte România la Eurovision!

Televiziunea Naţională a anunţat joi, 12 februarie, cei zece finalişti ai Selecţiei Naţionale care vor concura pentru un loc în finala de la Viena a concursului Eurovision Song Contest.

În perioada 9-11 februarie, 68 de artişti înscrişi în semifinala Selecţiei Naţionale au urcat pe scenă şi şi-au prezentat piesele live în faţa juriului.

Au fost prezentaţi aleşii juriului care vor putea fi urmăriţi în Marea Finală care va avea loc pe 4 martie, în direct la TVR. Aceştia sunt:

  • Alejandro Zandes & Emil Rengle („Bailando Solo”),
  • Alexandra Căpitănescu („Choke Me”),
  • Edward Maya x LavBbe x Costi („Everybody Needs Somebody”),
  • Emy Alupei („Tili Bom”),
  • HVNDS („HVNDS – DOR”),
  • Monica Odagiu („Fereastră Pentru Un Orb”),
  • Olivia Addams („Croco”),
  • Robert Lukian („Fire to the lies”),
  • Vanu („Therapy Enemy”)
  • Yguana („Happy Birthday”).

Cea de-a 11-a piesă care va intra în finală va fi aleasă de fani. Astfel, piesele clasate pe locurile 11-15, conform punctajului acordat de Juriul de specialitate în etapa de audiţii a semifinalei, intră într-o procedură distinctă de calificare în finală, denumită „Wild Card din partea publicului”.

Începând de joi, după anunţarea jurizării în Telejurnalul de la ora 20:00, până pe 15 februarie, la ora 19:00, publicul va putea viziona pe canalul oficial de YouTube al TVR cele cinci piese eligibile. Acesta sunt:

  • Alexa & Aria Moon – „iELE”,
  • Antonio Pican – „Humans”,
  • Bogdan Medvedi – „Broken Heart”,
  • Impact – „Bengalo”
  • Wrs – „All The Way”.

Piesa care va avea cele mai multe vizualizări pe canalul de Youtube din lista celor cinci, va intra în finală, alături de celelalte zece, alese de juriul de specialitate.

După această etapă, echipa Eurovision România va publica un nou playlist care va cuprinde integral fiecare dintre cele 11 piese calificate în finala Selecţiei Naţionale pentru Eurovision.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button