Trenul Mangalia – Satu Mare a acumulat întârzieri de peste trei ore după defectarea locomotivei la Eforie Sud

Trenul Regio 8810 Mangalia – Satu Mare, inclus în programul „Trenurile Soarelui” al CFR Călători, a înregistrat întârzieri semnificative după ce locomotiva diesel s-a defectat miercuri după-amiază în stația Eforie Sud, scriu cei de la clubferoviar.ro.
Garnitura, formată din nouă vagoane și tractată de locomotiva GM 915, a plecat din Mangalia la ora programată, 15:18. Pe traseul dintre Mangalia și Eforie Sud au fost înregistrate întârzieri minore, cauzate de așteptarea unui alt tren la Neptun și de restricțiile de viteză impuse în zona Costinești, unde se desfășoară lucrări la infrastructura feroviară.
La sosirea în stația Eforie Sud, locomotiva s-a defectat și nu a mai putut fi repusă în funcțiune. Mecanicul a solicitat o locomotivă de ajutor din Constanța, iar intervenția și reluarea circulației au durat aproximativ 141 de minute. Astfel, trenul și-a continuat călătoria cu o întârziere de 153 de minute.
Pe parcursul deplasării către Constanța, alte restricții de viteză existente în zonele Agigea Ecluză, Agigea Nord și Post Constanța Vii au contribuit la creșterea întârzierii, care a ajuns la 181 de minute la intrarea în stația Constanța.
Conform mersului trenurilor, distanța de 43 de kilometri dintre Mangalia și Constanța ar trebui parcursă în aproximativ o oră și șase minute. Din cauza incidentului tehnic și a restricțiilor de circulație, călătoria pe acest segment a durat peste patru ore.
În stația Constanța, locomotiva diesel a fost înlocuită cu una electrică, operațiune care a adăugat încă aproximativ 10 minute la întârzierea totală.
Potrivit datelor de monitorizare a traficului feroviar la Cluj-Napoca, grupa de vagoane destinată acestui oraș a sosit cu 137 de minute întârziere, la Târgu Mureș întârzierea a fost de 235 de minute, astfel trenul a ajuns în stația Dej Călători cu o întârziere de 199 de minute
Trenul avea sosirea programată în stația Satu Mare la ora 10:45, însă, în condițiile întârzierilor acumulate pe traseu, acesta urmează să ajungă la destinație în cursul după-amiezii.
Pasagerii au fost afectați și de lipsa climatizării în perioada în care locomotiva defectă a staționat în Eforie Sud. Potrivit informațiilor disponibile, instalațiile de aer condiționat nu au putut funcționa în timpul incidentului tehnic.
Sursa: Club Feroviar



