Șofer din Carei, reținut după ce a provocat un accident și a refuzat recoltarea de sânge

Un bărbat din Carei a fost reținut pentru 24 de ore după ce, în noaptea de 25 iunie, a intrat cu mașina într-un panou de pe marginea drumului, pe strada Viilor. Testat cu etilotestul, acesta avea o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a refuzat recoltarea probelor biologice la spital.
Iată ce spune poliția despre incident:
La data de 25 iunie a.c., în jurul orelor 02:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei s-au sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Viilor, din municipiul Carei.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un panou amplasat pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior la unitatea spitalicească acesta a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



