Trending

Sara Melinda Moiș eleva de 13 ani dată dispărută de o săptămână, a fost găsită în garsoniera insalubră a unui bărbat!

Fata de 13 ani dată dispărută, pentru care familia oferea recompensă și care a fost căutată de polițiști și de jandarmi, inclusiv cu drone, a fost găsită, după cum anunță antena3.ro.

Din primele informații, se pare că tânăra este în stare bună, și ar fi fost găsită de polițiștii locali în garsoniera locuință socială unui bărbat de 34 de ani, din Sighetu Marmației, care în prezent este supus audierilor.

Acesta ar fi bărbatul la care ar fi fost găsită fata

În această dimineață, un tânăr s-ar fi prezentat la sediul Poliției, unde ar fi anunțat că știe unde se află tânăra. Acesta ar fi fost cel care i-ar fi trimis pe polițiști către o locuință socială de pe strada Ioan Mihaly de Apșa, din Municipiul Sighetu Marmației, unde adolescenta a fost găsită. 

La fața locului a ajuns și un echipaj medical care a preluat-o pe fată și a transportat-o la spitalul din Sighetu Marmației unde urmează să fie investigată din punct de vedere medical. 

Potrivit primelor informații, adolescenta nu ar fi fost victima unei infracțiuni. 

Urmează ca familia fetei să ajungă la sediul poliției pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat cu tânăra în toate aceste zile. 

„În urma unor date și informatii obținute de polițiștii din Sighetu Marmației, astăzi, 13 noiembrie, minora în vârstă de 13 ani, declarată disparută, a fost găsită  într-un imobil de pe raza municipiului. Mulțumim tuturor forțelor de ordine, voluntarilor și tuturor celor care au participat în aceste zile la activitățile de căutare”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button