Trending

Poliția Română riscă să piardă 113 de polițiști cu experiență. 11 dintre ei lucrează la Poliția Satu Mare

113 polițiști încadrați în Ministerul Afacerilor Interne în anul 2022, în contextul izbucnirii războiului din Ucraina, riscă să își înceteze raporturile de serviciu la începutul lunii octombrie. Printre aceștia se află și 11 polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, care lucrează deja de aproape patru ani în sistem.

Polițiștii au fost încadrați în anul 2022 pe perioadă determinată, într-un moment în care Ministerul Afacerilor Interne avea nevoie de personal suplimentar și de o soluție rapidă pentru acoperirea deficitului de angajați.

În cei aproape patru ani de activitate, aceștia au dobândit experiență și s-au integrat în structurile în care au fost repartizați, desfășurându-și în prezent activitatea ca polițiști în cadrul MAI.

Termenul inițial al încadrării a ajuns însă la final, iar situația a mai fost amânată o singură dată. La solicitarea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), în 25 septembrie 2025, perioada de încadrare a fost prelungită cu încă un an, prin OUG nr. 49/2025.

Această prelungire expiră însă la 30 septembrie 2026. În lipsa unei noi intervenții legislative până la această dată, celor 113 polițiști le vor înceta raporturile de serviciu, practic începând cu 1 octombrie 2026.

Situația este criticată de sindicat, care solicită autorităților să găsească rapid o soluție legislativă pentru ca polițiștii să poată rămâne în sistem.

Reprezentanții SNPPC atrag atenția asupra paradoxului în care se află Ministerul Afacerilor Interne: pe de o parte, instituția se confruntă de mai mulți ani cu un deficit important de personal, iar pe de altă parte, 113 polițiști care au acumulat deja experiență în sistem riscă să fie obligați să plece.

Sindicatul consideră că pierderea acestor oameni ar reprezenta o decizie greu de justificat în actualul context, în condițiile în care formarea și integrarea unor noi polițiști presupun timp și resurse.

„Într-o perioadă în care MAI se confruntă, de mai mulți ani, cu un deficit de personal masiv, pierderea a 113 profesioniști reprezintă un «lux» pe care siguranța cetățeanului și a statului nu și-l poate permite”, susține SNPPC.

11 polițiști de la Satu Mare, în aceeași situație

La nivelul județului Satu Mare, problema îi vizează pe cei 11 polițiști angajați în anul 2022, pe perioadă determinată, la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

În cazul în care legislația nu va fi modificată până la expirarea actualei perioade de încadrare, și acestora le vor înceta raporturile de serviciu începând cu 1 octombrie 2026.

Practic, după aproape patru ani în care au lucrat efectiv în structurile Poliției, cei 11 sătmăreni riscă să părăsească sistemul nu pentru că nu ar mai fi nevoie de ei, ci pentru că expiră cadrul legal care a permis încadrarea lor pe perioadă determinată.

Sindicatul cere autorităților să intervină înainte de expirarea termenului și să găsească o soluție care să permită menținerea în sistem a celor 113 polițiști, inclusiv a celor 11 care își desfășoară activitatea la IPJ Satu Mare.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button