O ambulanță, care transporta un pacient, a fost răsturnată în urma unui accident rutier, în Oradea!

Un accident grav s-a petrecut marți dimineața pe bulevardul Cantemir din Oradea, unde o autospecială a Serviciului de Ambulanță, aflată în misiune, a fost lovită de un autoturism într-o intersecție, scrie ebihoreanul.ro.
Autospeciala s-a răsturnat și a fost pusă pe roți de trecători.
Se pare că victimele se aflau încă în ambulanță când martorii au intervenit, deși este interzisă mișcarea autovehiculelor implicate în accidente și a victimelor, cu excepția cazurilor în care există pericol iminent de incendiu.


„La data de 11 februarie a.c., la ora 10.35, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, la intersecția străzii Meiului cu B-dul Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier. Din primele investigații efectuate la fața locului de polițiștii rutieri orădeni, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme și o autospecială de ambulanță, aflată în misiune”,conform IPJ Bihor.
„Autospeciala transporta un pacient la Spitalul Județean, cu sirena pornită, iar în intersecția din Cantemir a intrat o altă mașină în autospeciala noastră. Asistenta a suferit un traumatism de coloană vertebrală, traumatism cranian cerebral și un traumatism abdominal, iar pacientul este cu traumatism cranian cerebral. Din informațile pe care la avem până acum, șoferul are traumatism la nivelul unuia dintre membrele inferioare”, a spus șeful Ambulanței Bihor.



