O clasă întreagă dintr-un liceu din Constanța a ajuns la spital! A fost activat Planul roșu de intervenție!

Planul roșu a fost activat la Liceul CFR din Constanța. Un elev ar fi folosit un spray cu piper în incinta școlii. Cel puțin 20 de elevi de clasa a IX-a, cu vârste de 15 -16 ani, au acuzat usturimi la ochi, respirație grea și alte simptome respiratorii.
ISU Dobrogea a trimis urgent la fața locului echipaje medicale cu opt ambulanțe SMURD și Salvări ale Serviciului Judetean de Ambulanță, autospeciale pentru transport victime multiple, o autospecială pentru intervenții la accidente colective și calamități, un microbuz.
ISU Dobrogea a precizat că 23 de persoane au fost evaluate medical. Dintre acestea, 21 au fost transportate la spital.
La acest moment nu mai sunt probleme deosebite. Sălile de clasă au fost aerisite, iar cursurile vor putea fi reluate în scurt timp.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat
Autoritățile vor investiga împrejurările care au dus la producerea incidentului.



