Modificări la Programul corn și lapte în școli. Varianta 2023-2024.

Fiecare preşcolar şi elev va primi trei porţii gratuite de lapte şi două porţii de produse lactate, nu două porţii de lapte şi una singură de produse lactate, cum era în anii precedenţi.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că Executivul a aprobat, joi, hotărârea care implementează Programul de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor, asigurându-se distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf, precum și produse de panificaţie pentru preșcolari și elevi, pentru perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, inclusiv pentru anul școlar 2023-2024.
„Guvernul a aprobat hotărârea prin care este asigurată implementarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene, program de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor. În cifre, acest program înseamnă peste 150 milioane de euro, bani de la UE şi de la bugetul de stat, numai pentru anul şcolar următor 2023-2024, iar beneficiarii acestui program sunt cei peste 1,8 milioane de elevi şi de preşcolari din România care vor primi fructe, legume, lapte şi lactate şi produse de panificaţie”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Acesta a mai spus că, pe parcursul unei săptămâni, fiecare preşcolar şi elev va primi trei porţii gratuite de lapte şi două porţii de produse lactate, nu două porţii de lapte şi una singură de produse lactate, cum era în anii precedenţi.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că Programul include şi măsuri pentru copiii care au intoleranţă la gluten sau lactoză.