Trending

Mobilizare masivă după dispariția a trei minori, în județul Sălaj! Doi dintre ei au fost găsiți, eforturile se concentrează pentru găsirea celui de-al treilea

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, au fost sesizați cu privire la faptul că minorii Rostaș Denis Antonio, în vârstă de 11 ani, Rostas Ioan, în vârstă de 14 ani și Rostaș Raluca Mădălina în vâsta de 13 ani au plecat în mod voluntar de pe un teren viran din localitatea Borla și nu s-au mai întors.

Polițiștii desfășoară activități investigativ-operative și verificări specifice pentru depistarea minorilor și clarificarea situației acestora, acțiunile fiind concentrate în zonele în care aceștia s-ar fi putut deplasa sau în care există indicii că s-ar putea afla.

A fost constituită o echipă operativă, în activitățile de căutare fiind angrenate efective din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Zalău, Secției 1 Poliție Rurală Zalău și Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului.

Totodată, activitățile beneficiază de sprijinul efectivelor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și al Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, precum și al voluntarilor din cadrul Asociației CERT.

În urma activităților desfășurate de forțele de ordine, la data de 31 octombrie, în jurul orelor 18.25, doi dintre cei trei minori respectiv Rostaș Denis Antonio și Rostaș Raluca Mădălina au fost identificați împreună cu tatăl lor, în proximitatea localității Șardu, județ Cluj.

Activitățile continuă pentru identificarea celui de-al treilea minor, efectivele structurilor Ministerului Afacerilor Interne depunând în continuare toate eforturile necesare pentru clarificarea situației.

Sursa: Graiul Sălajului, IPJ Sălaj

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button