Trending

Încă un accident mortal provocat de un șofer drogat, în țară! – VIDEO

Un șofer care a consumat băuturi alcoolice și substanțe psihoactive a lovit ieri, 2 septembrie a.c., două femei cu mașina pe o stradă din Popești Leordeni. Din păcate, una dintre victime, a decedat în urma impactului. De asemenea, suspectul a lovit și cinci autoturisme parcate pe marginea șoselei, transmite Antena 3.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov.

În vârstă de 59 de ani, bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, fiind depistată valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, șoferul a fost supus și la un drug test, care a indicat valoare pozitivă când vine vorba de consumul de substanțe psihoactive. Bărbatul în cauză a susținut că, după producerea accidentului și până la sosirea echipajelor de poliție, a fost agresat fizic prin lovire, de mai multe persoane, pe fondul accidentului rutier.

„În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de duminică, acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri vizând măsurile preventive. Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe”, a mai transmis IPJ Ilfov.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button