Trending

Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin de până la 300 euro/ha pentru producătorii de cartof de consum

Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru producția de cartof de consum în 2026, iar fermierii eligibili ar putea primi maximum 300 de euro pe hectar. Programul este derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și are un buget total de 26,625 de milioane de lei. Sprijinul se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Schema se adresează producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2026, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, precum și producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a beneficia de sprijin, producătorii trebuie să cultive o suprafață de minimum 0,3 hectare cu cartof de consum, să obțină o producție de cel puțin 12 tone/ha, să fie înscriși în Registrul agricol și să facă dovada valorificării producției prin documentele justificative prevăzute de actul normativ.

Cererile de înscriere în program se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice, poștă sau curierat.

Identificarea suprafețelor și verificarea existenței culturilor se realizează înainte de recoltare, de către echipe mixte formate din reprezentanți ai DAJ și ai centrelor județene APIA. Recoltarea și valorificarea producției se efectuează după verificările în teren și cel târziu până la 18 noiembrie 2026, inclusiv.


Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button