Fostul primar Radu Mazăre, inițiatorul celebrelor parade din Mamaia, iese din penitenciar!

Fostul primar din Constanța Radu Mazăre a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. Mazăre se află în penitenciar din mai 2019 și a executat cinci din cei nouă ani de închisoare la care a fost condamnat în două dosare.

Tribunalul Ilfov a hotărât eliberarea condiționată a lui Radu Mazăre, încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Radu Mazăre se află în penitenciar din mai 2019, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive – una de nouă ani de închisoare şi alta de cinci ani de închisoare.

Înainte ca Radu Mazăre să iasă pe poarta penitenciarului Jilava din Bucureşti, soţia sa, Roxana, a venit să îl aştepte şi a declarat pentru Antena 3 că îl aşteaptă pe „tatăl copilului ei”.

Astfel, ea a confirmat că este însărcinată şi că aşteaptă un băieţel împreună cu Radu Mazăre.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button