Dezastrul din bucătăria „Balului Însuraților” din Reghin: alimente expirate, rugină și produse nesigure! Cod roșu de intervenție!

Dezastru în bucătăria restaurantului din Reghin: alimente expirate, rugină și produse nesigure – Peste 100 de persoane afectate, 30 la spital
🔴 Scandal alimentar uriaș la Reghin! Planul Roșu de Intervenție a fost activat sâmbătă seară, după ce peste 100 de persoane au început să prezinte simptome de toxiinfecție alimentară în urma unei petreceri organizate la un restaurant din oraș. Dintre aceștia, 30 de oameni au ajuns la spital, iar alți 7 au fost tratați la fața locului.
💥 Ce au găsit inspectorii ANPC în bucătăria localului:
➡️ 45,75 kg de preparate retrase și sigilate
➡️ Alimente expirate din 2022 (sosuri, condimente)
➡️ Pastile de dezinfectare expirate din 2018
➡️ Frigidere improvizate (se păstrau produse alimentare în răcitoare destinate băuturilor, precum Coca-Cola și Ciuc)
➡️ Lipsa unui cântar omologat
➡️ Mobilier de bucătărie cu rugină
➡️ Produse neservite sigilate de DSVSA pentru verificare
🛑 Bucătăria restaurantului a fost închisă temporar, iar autoritățile au prelevat probe pentru a identifica exact sursa contaminării.
💬 Martorii spun că oamenii au început să se simtă rău la scurt timp după ce au servit preparatele, acuzând dureri abdominale, greață și amețeli.
Oamenii au acuzat greţuri şi vărsături. La fața locului au fost chemate numeroase ambulanțe, iar 30 de persoane au fost duse la spital.
În sprijin s-au deplasat 11 ambulanţe şi echipaje din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, fiind mobilizate autospeciale pentru victime multiple şi microbuze.
„În jurul orei 19:00, prin dispeceratul integrat 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a fost solicitat să intervină la un restaurant din municipiul Reghin, unde mai multe persoane acuzau o stare alterată de sănătate. Având în vedere numărul mare al beneficiarilor prezenţi în această locaţie (aproximativ 400 de persoane), la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate la caz. De asemenea, pentru optimizarea misiunii de răspuns, în zona de intervenţie a fost amplasat şi Punctul Medical Avansat pentru evaluarea şi trierea persoanelor”, a transmis Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş.
Noul șef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a dispus ca echipe de comisari din Mureş şi Bistriţa să efectueze acţiuni de control la restaurantul unde a avut loc evenimentul.
Bucătăria restaurantului a fost închisă temporar de inspectorii ANPC, care au luat mai multe probe din mâncarea care a fost servită participanţilor la eveniment.
Balul Însuraţilor, care a ajuns la ediţia a XVI-a, este o manifestare foarte populară, organizată în Reghin, la care au participat peste 350 de persoane.
Sursa: conteaza.ro



