Caz revoltător în Mureș! Internată în spital pe motiv de gripă, a ajuns cu ambii umeri fracturați!

O femeie de 77 de ani din Mureș, dusă la spital cu gripă, are acum fracturi la umeri și nu-și poate mișca brațele, notează știrileprotv.ro.

Femeia a fost plimbată câteva zile între spitale, iar fata ei spune că abia când a găsit-o în salon plină de vânătăi i s-a făcut o radiografie, la cerere. Pacienta va fi operată acum pentru fracturi.

Inițial, fata ei a dus-o la spitalul din Reghin pe 21 decembrie, cu simptome severe de gripă.

După o serie de investigații, medicii au decis transferul la Târgu Mureș unde i s-au făcut alte analize. Însă două zile mai târziu a fost trimisă înapoi la Reghin, la secția de Boli Infectioase. Pe 24 decembrie, fata ei a mers în vizită și a găsit-o cu vânătăi pe ambele brațe. Potrivit radiografiei, femeia are fracturi și la ambii umeri, iar unul este și dislocat.

După două săptămâni în care a stat cu mâinile rupte, femeia a fost transportată din nou la Târgu Mureș, pentru a fi operată la brațe.

„La data de 30 decembrie 2023, Poliţia municipiului Reghin a fost sesizată de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că mama sa, o femeie în etate din localitatea Suseni, ar fi fost internată la o unitate medicală din Reghin, ulterior suferind fracturi la ambele braţe în împrejurări necunoscute. Conform sesizării, femeia, în vârstă de 77 de ani, ar fi fost internată în unitatea spitalicească la data de 21 decembrie 2023, iar ulterior, în urma unei radiografii, s-ar fi stabilit că ambele braţe i-ar fi fracturate”, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button