Trending

Un tânăr din Satu Mare s-a dat singur de gol că era băut la volan după ce a provocat un accident

Un tânăr de 22 de ani din Satu Mare s-a dat singur de gol că s-a urcat băut la volan. După ce a pierdut controlul mașinii și a intrat într-o bordură, polițiștii au descoperit că avea 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 17 august a.c., în jurul orelor 23:15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Cloșca, din municipiul Satu Mare.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu o bordură de beton.

În urma accidentului nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button