Trending

Caz halucinant la o maternitate din țară! Un nou-născut este de negăsit!

Clipe de coșmar pentru o mamă din Bacău: unul dintre gemenii săi a dispărut din maternitate. Femeia, în vârstă de 33 de ani, din comuna Valea Seacă, născuse gemenii miercuri, 23 aprilie. Sâmbătă, 27 aprilie, în jurul orei 14:45, venise să îi alăpteze, însă a găsit doar unul dintre copii în salon.

Îngrozită, a alertat personalul medical, care a sunat imediat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului și au demarat cercetările.

La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:10, am fost sesizați de către personalul medical al unui spital din municipiu despre dispariția unui nou-născut din secția de maternitate. Au fost demarate de urgență activități pentru identificarea copilului și clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, au transmis reprezentanții Poliției Bacău.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Biroului de Investigații Criminale Bacău, care desfășoară activități sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. pentru identificarea copilului și clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile încearcă să afle cine și cum a reușit să sustragă bebelușul din spital.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button