Trending

25 Octombrie 2023 – Ziua Armatei Române!

Ziua Armatei Române este marcată, în fiecare an, la 25 octombrie. În 1944, la această dată, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.

Manifestările organizate cu acest prilej în municipiul Satu Mare încep la ora 10.00, iar în municipiul Carei la ora 16.00.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button