Un nou traseu de poveste se deschide în Munții Oașului. Salvamontiștii îi roagă pe turiști să mai aibă răbdare

Un nou traseu turistic montan este în curs de amenajare în Munții Oașului, iar odată cu finalizarea și omologarea sa, zona Tarna Mare – Văgaș va deveni accesibilă turiștilor într-un cadru organizat. Salvamont Satu Mare anunță însă că traseul nu este încă deschis oficial publicului și le recomandă iubitorilor de drumeții să nu se aventureze deocamdată pe noul traseu.
Traseul Tarna Mare – Văgaș, marcat cu simbolul bandă roșie, este prezentat de salvamontiști drept o premieră pentru Munții Oașului, deschizând accesul către o zonă mai puțin cunoscută și oferind, la final, un punct de belvedere asupra peisajului.


Lucrările sunt într-un stadiu avansat. Marcajele vopsite au fost finalizate de la Primăria Tarna Mare, prin Tarna Băi, până la punctul terminus, Văgaș. Au fost montați și stâlpii de orientare, însă aceștia nu sunt încă echipați cu săgețile de orientare, paletele de marcaj și panourile informative sau toponimice.
De asemenea, au fost finalizate lucrările de curățare a traseului în zonele cu desiș, iar salvamontiștii au identificat două izvoare care urmează să fie amenajate.


În colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Tarna Mare, urmează să fie montate patru panouri informative, cu hărțile aferente, și amenajate două locuri de popas. Lucrările sunt realizate în regie proprie, cu costuri minime, de către voluntarii Salvamont Satu Mare.
Salvamont: traseul nu este încă pregătit pentru turiști
Decizia de a anunța încă de acum existența traseului vine după ce mai mulți montaniarzi au început deja să îl parcurgă și au solicitat telefonic informații pentru orientare. Salvamontiștii atrag atenția că, în această etapă, lipsa elementelor de orientare și a panourilor informative poate crea probleme turiștilor.
„Noul traseu în curs de amenajare de la Tarna Mare, care deschide o zonă până acum necunoscută, este ceva mai pretențios”, transmit salvamontiștii, care le recomandă celor dornici de aventură să mai aibă răbdare 2-3 săptămâni, până la finalizarea lucrărilor de bază.

Până atunci, iubitorii de drumeții nu trebuie să renunțe la planurile pentru munte. Salvamont Satu Mare recomandă traseele deja omologate din zona Batarci – Tămășeni, aflate în zona piemontană a Munților Oaș. Acestea sunt la altitudini mai reduse și nu necesită pregătire sau echipamente montane deosebite.
Momentul în care traseul Tarna Mare – Văgaș va fi finalizat și deschis publicului va fi anunțat din timp. Salvamontiștii pregătesc astfel o nouă destinație pentru drumețiile de toamnă, într-o zonă descrisă ca un „traseu de poveste”, care urmează să descopere un colț mai puțin cunoscut al Munților Oașului.



