E oficial! Schimbarea la vârful învățământului sătmărean s-a produs!
Luni, 02 noiembrie 2026, a avut loc ceremonia de instalare în funcție a noului inspector școlar general, Gabriela Maria Ardelean, aceasta o înlocuiește la cârma instituției pe Ruxandra Monica Chivulescu. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, în prezența reprezentanților administrației județene și locale, a conducerii Instituției Prefectului, a unor directori de instituții publice și a invitaților din județ.
Numirea a fost oficializată prin citirea ordinului de către prefectul Altfatter Tamás, iar noul inspector școlar general și-a prezentat principalele angajamente pentru mandatul pe care l-a început: conducere bazată pe muncă, responsabilitate, colaborare și solidaritate instituțională, cu o prioritate clară: interesul copiilor și dezvoltarea sistemului educațional din județ.


Astfel, Gabriela Maria Ardelean, care a ocupat anterior funcția de inspector școlar pentru învățământul preșcolar / educație timpurie, preia prerogativele de conducere ale IȘJ Satu Mare.
Momentul preluării atribuțiilor a fost marcat de mesaje de încurajare și susținere din partea celor prezenți, urându-i-se mult succes în noua activitate de către cei care au luat cuvântul.
Sursa info și foto GNV



