Un avion cu 242 de oameni la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolarea spre Londra!

Un avion Air India cu 242 oameni la bord ce decolase pentru un zbor de lungă distanță către Londra s-a prăbușit lângă aeroportul din orașul indian Ahmedabad, potrivit oficialilor indieni. Avionul Boeing 787 Dreamliner a căzut la puțin timp după decolare peste clădirea unui hostel pentru doctori. „Mulți oameni” au murit în accidentul aviatic, a spus un ministru indian, iar forțele de salvare au anunțat că au scos din dărâmăturile clădirii 30 de trupuri neînsuflețite, potrivit Reuters, citat de hotnews.ro.

Regele Charles al Marii Britanii este ținut la curent cu privire la accidentul avionului Air India, în condițiile în care 53 dintre pasageri erau cetățeni britanici. 169 de pasageri erau indieni, șapte cetățeni portughezi și un cetățean canadian.
Nu există un bilanț privind numărul de victime, nici în ce privește persoanele aflate la bord, nici în ce privește situația de la locul impactului de la sol.
Datele de zbor analizate de Flightradar24 arată că aeronava a atins o altitudine maximă de 190 de metri, în condițiile în care aeroportul este situat la o altitudine de 61 de metri.
Apoi, avionul a început să coboare cu o viteză verticală de 145 de metri pe minut, a adăugat portalul de monitorizare a zborurilor.
Sursa X / Anand Narasimhan


