Timp de patru zile, începând de mâine, se desfășoară Zilele Culturale Partium!

Cea de-a 22-a ediție a Zilelor Culturale Partium va avea loc în acest an în perioada 17 – 20 august. Locul principal de desfășurare va fi Grădina Romei, unde promenadele vor fi pline cu standurile artizanilor locali.

 Vor avea loc, și în acest an, activități sportive și diverse competiții, activități și spectacole pentru copii. Organizatorii pregătesc un program cultural și de divertisment variat, iar serile vor fi dedicate super concertelor.

Anul acesta, în programul celei de-a 22-a ediții a Zilelor Culturale Partium, organizatorii au pus mai mult accent pe programele sportive și diversitatea muzicii, dar mai ales pe faptul ca toată lumea, indiferent de vârstă, poate găsi evenimente pe plac. Insula de Sport Partium, organizată pentru prima dată în acest an,  va avea menirea de a promova importanța sportului prin intermediul unor sportivi renumiți, dar va fi și un semi maraton și o competiție de ciclism. Dintre cele aproape o sută de programe, se disting spectacolele de păpuși, programele permanente din Grădina Romei, dar și cele ale zilei „zero” a evenimentului. Concertul de închidere a ediției din acest an a Zilelor Culturale Partium va fi un final pe măsură al evenimentului, trupa NOX promițând un concert spectaculos.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button