Trending

Sute de amenzi, zeci de permise suspedate și cinci bețivi depistați la volan, în weekendul premergător Crăciunului

Polițiștii sătmăreni care au acționat în perioada 19-21 decembrie a.c. pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei.

De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 22 conducători de autoturisme, fiind reținute și 20 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.

Cinci conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier, după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului

La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Ion Creangă, din orașul Negrești-Oaș au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Boinești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Inăului, din municipiul Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Gerăușa.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 193C, din localitatea Viile Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La aceeași dată a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Târnavei, din municipiul Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

La aceeași dată a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ardud, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Ștefan cel Mare, din localitatea Ardud au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din localitatea Mădăras.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

***

În toate cauzele, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button