Depistat că a condus, deși nu deținea permis, abia după ce a intrat cu mașina într-un stâlp!

La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cidreag, a condus un autoturism, pe Drumul Județean 194B, în localitatea Pelișor, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un stâlp de beton.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma impactului , nu au existat victime omenești.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Foto arhivă



