Trending

Sărbătoare în calendarul ortodox: Izvorul Tămăduirii

Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.

Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit de Leon I (457 – 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat.

Alături de Mântuitor, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii şi „Izvor al tămăduirilor”. În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, după o rânduială specială.

Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova, este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

La Mănăstirea Dervent, Constanța, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare.

Un alt loc cu apă vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara, județul Nemț dar şi Mănăstirea Prislop din Hunedoara.

Pelerini din toata ţara vin la aceste  mănăstiri să ia apă vindecătoare.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button