Peste 250 de sancțiuni și trei dosare penale, într-o singură zi. Polițiștii sătmăreni au scos din trafic șoferi băuți sau fără drept de a conduce

Polițiștii sătmăreni au desfășurat, marți, 8 septembrie, mai multe acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru supravegherea, fluidizarea și controlul traficului rutier pe drumurile din județ. În urma activităților desfășurate, oamenii legii au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei.
Pe lângă sancțiunile contravenționale, polițiștii au constatat și trei infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 09:35, pe DJ 194B, în localitatea Vetiș. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Satu Mare au oprit un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Vetiș. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz sunt continuate cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În jurul orei 11:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Negrești-Oaș au oprit, pe strada Mare din Orașu Nou, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Vama. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În acest caz a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Cel de-al treilea caz a fost constatat în jurul orei 18:50, pe bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare. Polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus de un sătmărean de 57 de ani și au stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul în perioada suspendării dreptului de a conduce.



