Trending
Permis de conducere fals, depistat în frontieră!

Duminică, 20 octombrie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din România, un cetățean român în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în țara noastră.
La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere, dar documentul prezentat la control și aparent eliberat de către autoritățile din Bulgaria în 20 aprilie 2019, nu întrunea elementele de formă și de fond ale unui act autentic, fiind fals. În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere fără permis.



