Pacient cu probleme la braț s-a ales și cu traumatism cranio-cerebral, după ce ambulanța SMURD cu care era transportat la spital s-a răsturnat!

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier între un autoturism și o ambulanță SMURD produs în Capitală, scrie  HotNews.ro. Potrivit pompierilor, o persoană, pacient în ambulanță, a suferit traumatism cranio-cerebral, iar paramedicul SMURD și un copil din mașina implicată în accident au suferit contuzii. Toți trei au fost transportați la spital.

Potrivit autorităţilor, ambulanța circula cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.

La momentul producerii accidentului rutier, pacientul din ambulanță (bărbat) era transportat la Spitalul Universitar cu probleme medicale la un braț. În urma evenimentului rutier a fost evaluat medical și prezenta un traumatism cranio-cerebral.

De asemenea, paramedicul din compartimentul în care se afla și pacientul prezenta contuzii. Ambii au fost transportați la Spitalul Universitar de 2 ambulanțe SMURD.

Din autoturismul implicat în accident, un copil în vârstă de aproximativ 7 ani prezenta atac de panică și contuzii ușoare, fiind transportat împreună cu mama acestuia la Spitalul Grigore Alexandrescu, de o ambulanță SMURD.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button