O călătorie în istoria României, cu Regina Maria în prim-plan. Documentarul „Coroana României”, la Satu Mare

Istoria României se mută, pentru o seară, pe marele ecran. Documentarul „Coroana României”, realizat de jurnalistul George Grigoriu, ajunge și la Satu Mare, oferind publicului ocazia de a descoperi povestea unei personalități care a reprezentat România peste Ocean: Regina Maria. Proiecția promite o incursiune cinematografică într-un capitol fascinant al istoriei naționale.
În periplul său prin țară, filmul documentar „Coroana României” poposește, în data de 13 Noiembrie, și la Satu Mare. Evenimentul marchează 100 de ani de la vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii și se înscrie într-un proiect mai amplu de promovare a culturii și a istoriei românilor în rândul comunitatii.

După ce a străbătut numeroase orașe din țară, dar și marile capitale europene, creionând astfel o frumoasă carte de vizită a României moderne, filmul documentar realizat de către jurnalistul George Grigoriu se oprește o clipă și la Satu Mare. Cu acest prilej se marchează centenarul vizitei pe care Regina Maria a făcut-o în Statele Unite ale Americii pentru promovarea României și consolidarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
Evenimentul care va avea loc Vineri, 13 Noiembrie 2026, de la ora 18:00, la Cinema One Laserplex, gazduit de Rotary Club Satu Mare. Spectatorii vor descoperi o pagină altfel din istoria românilor, așa cum nu apare în manualele școlare, un crâmpei de istorie în imagini, sunet, mărturii și documente autentice care au clădit România de astăzi.



