Nivel crescut al gazului radioactiv radon în România. În Satu Mare limitele admise sunt depășite chiar şi de 3 ori!

Studiu îngrijorător al cercetătorilor de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. În clădirile publice din 16 județe, inclusiv în grădinițe și școli, s-au înregistrat niveluri peste medie de radon. Vorbim despre un gaz radioactiv fără culoare sau miros, care se acumulează în clădiri şi pe care specialiştii îl numesc „ucigaşul invizibil din locuinţe” pentru că poate declanşa cancer pulmonar, scrie observatornews.ro.

Radonul este un gaz radioactiv, inodor şi incolor, care se eliberează în mod natural din sol. Este periculos doar atunci când se acumulează în clădiri, iar principalul lucru care influenţează acumularea acestuia este modul în care este făcută fundaţia unei clădiri şi izolaţia faţă de sol. Poate ajunge în clădiri şi prin fisuri sau ferestre, iar sistemul de ventilaţie al clădirii este extrem de important în scăderea nivelului de radon.

Datele arată că România ocupă locul al patrulea în Europa, în ceea ce priveşte nivelul de radon, iar cea mai afectată zonă este nord-vestul României, arată cercetători ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care studiază acest fenomen. Mai exact, în 16 judeţe,  Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare şi Timiş,  nivelurile de radon depăşesc limitele admise chiar şi de trei ori, iar printre cele mai afectate clădiri sunt cele vechi, inclusiv şcoli şi grădiniţe. 

Specialiştii spun că expunerea pe termen lung în încăperi cu acumulări de radon creşte riscul îmbolnăvirii de cancer pulmonar, afecţiune întâlnită până recent cel mai frecvent la fumători.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button