Mâine, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului!

Pe 15 noiembrie 2023 începe Postul Crăciunului, care se încheie în dimineața zilei de 25 decembrie. În toată această perioadă, creștinii trebuie să se abțină de la a mai consuma alimente pe bază animală, cum ar fi carne de orice fel, ouă, lapte sau brânză, dar trebuie să nu uite să treacă și pe la biserică sau să facă diferite fapte bune.
Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie.
Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.



