Trending

La doar 4 km distanță de centrul ceramic de la Medieșu Aurit au fost identificate urmele a 52 de furnale de redus minereu de fier, din vremea dacilor liberi

Furnalele de redus minereu de “fier de baltă” de la Colonia Iojibului

La doar 4 km distanță de centrul ceramic de la Medieșu Aurit, lângă cătunul Colonia Iojibului, după verificarea unei informații primită de la un localnic, despre „niște pietre care de fapt nu sunt pietre”, s-a descoperit un centru industrial destinat reducerii minereului de fier.

Combinând măsurătorile geofizice cu săpăturile arheologice au fost identificate urmele a 52 de furnale de redus minereu de fier din zăcământul local, limonit, denumit popular ”fier de baltă”. Din furnale a rămas in situ doar zgura de fier de la baza acestora. Sub zgură a fost descoperit un strat subțire de cărbune de lemn. Bucățile de zgură sunt foarte compacte cu un conținut ridicat de fier. Au formă circulară şi păstrează amprenta cuptorului. Cele mai mici au o greutate de aproximativ 25-30 kg, iar cele de mari depășesc 60 kg.

Descoperirea este deosebit de importantă pentru civilizaţia dacilor liberi. Reprezintă un centru industrial de mari dimensiuni, foarte probabil unul din marile centre de reducere a “fierului de baltă” din Europa Centrală. Importanţa ei este amplificată de prezenţa în microzonă al celui mai mare centru de producţie ceramică din Europa Barbară, cel de la Medieşu Aurit.

De asemenea, ea are conotaţii istorice majore pentru civilizaţia dacilor liberi: confirmă existenţa în spaţiul nord-vestic al României a unui mare centru industrial complex, compus din producţie ceramică şi fier, care foarte probabil își valorifica produsele pe un areal geografic întins din Europa Centrală.

Sursa: Facebook Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button