Italia:Un accident rutier cumplit s-a produs marți seară în Mestre (Veneția), după ce un autobuz s-a prăbușit de pe un pod și a luat foc.

Autobuzul a părăsit carosabilul pe pasajul Vempa din Mestre, a spart balustrada și a căzut în gol în apropierea șinelor de cale ferată, după un zbor de aproximativ zece metri.

Vehiculul electric a luat foc din motive încă necunoscute. Dinamica nu a fost încă stabilită: prima ipoteză a fost că șoferului i s-a făcut rău.

Printre victimele identificate  se numără cinci cetățeni ucraineni, un german, un croat, un francez și șoferul italian. Autobuzul plin cu turiști, care s-a prăbușit de pe pasaj, efectua un serviciu pentru o unitate de cazare din zonă, campingul „Hu” din Marghera, scrie g4media.ro, citând Corriere della Sera.

Victimele vor fi greu de identificat întrucât nu există o evidență cu privire la oaspeții care pleacă în excursii.

Sunt 15 răniți, doi copii, doi adolescenți: cinci dintre ei sunt în stare foarte gravă. Pompierii le-au luat ore întregi pentru a extrage cadavrele,

Dintre victime, 19 au murit la fața locului, iar două în timp ce erau transportate la spital. Autoritățile din Veneția a activat protocolul „urgențe majore” care prevede punerea la dispoziție a tuturor camerelor de urgență ale spitalelor din Mestre, Padova, Treviso și Mirano și rechemarea la muncă a personalului de rezervă.

Până în prezent nu există informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului din Italia.

Foto: Reuters

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button