Trending

Hulk Hogan, legendă a wrestlingului și actor, a murit la 71 de ani

Legenda wrestlingului, Hulk Hogan, a murit la 71 de ani după ce a „suferit un stop cardiac acasă”, potrivit TMZ Sports.

Medicii au fost chemați joi, 24 iulie, la casa lui Hulk Hogan, din Clearwater, Florida, operatorii afirmând că era vorba de un „stop cardiac”.

Hulk Hogan, pe numele său real Terry Gene Bollea, este un wrestler și actor american. Legenda wrestlingului s-a născut în 1953 într-o familie modestă. Tatăl său era șef de șantier, iar mama sa profesoară. Încă din copilărie a fost pasionat de acest sport.

Era unul dintre cei mai cunoscuţi luptători americani, cunoscut pentru fizicul său impresionant și personajul său carismatic.

Pe lângă performanțele din ring, Hogan a fost și actor, personaj de televiziune și antreprenor.

A devenit un nume cunoscut în întreaga lume, mai ales prin intermediul WWE (World Wrestling Entertainment), unde a avut numeroase meciuri memorabile.

World Wrestling Entertainment a confirmat moartea lui Hogan într-un comunicat: „WWE este întristată să afle că membrul WWE Hall of Fame, Hulk Hogan, a decedat. Una dintre cele mai recunoscute figuri ale culturii pop, Hogan a ajutat WWE să obțină recunoaștere globală în anii 1980. WWE își transmite condoleanțe familiei, prietenilor și fanilor lui Hogan.”

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button