Trending

Au început lucrările de modernizare a Parcului Vasile Lucaciu după 40 de ani fără investiții majore

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Vasile Lucaciu, din Satu Mare. Unul dintre cele mai îndrăgite spații verzi din municipiu intră într-un amplu proces de modernizare, finanțat din fonduri europene.

Proiectul face parte din strategia de regenerare urbană a orașului și urmărește transformarea parcului într-un spațiu modern, atractiv și adaptat nevoilor actuale ale comunității.

Necesitatea investiției a fost determinată de starea avansată de degradare a infrastructurii existente. Potrivit autorităților, Parcul Vasile Lucaciu nu a beneficiat de lucrări majore de modernizare în ultimii 40 de ani. Aleile sunt învechite, instalațiile de iluminat exterior sunt depășite din punct de vedere tehnic și au un consum ridicat de energie, iar fântâna arteziană existentă prezintă pierderi importante de apă și costuri mari de funcționare. De asemenea, mobilierul urban este deteriorat și uzat.

În cadrul lucrărilor aflate acum în desfășurare, vor fi reabilitate aleile existente și vor fi amenajate noi trasee pietonale. Totodată, spațiile verzi vor fi extinse, iar mobilierul urban va fi înlocuit cu elemente moderne.

Un capitol important al proiectului îl reprezintă modernizarea sistemului de iluminat. Parcul va fi iluminat cu corpuri de iluminat LED montate pe stâlpi metalici, soluție care va reduce consumul de energie și va îmbunătăți siguranța în zonă.

De asemenea, vor fi instalate camere de supraveghere video și un sistem automat de irigare a spațiilor verzi. Fântâna arteziană va fi și ea modernizată, urmând să beneficieze de echipamente mai eficiente din punct de vedere energetic și al consumului de apă.

La finalizarea investiției, Parcul Vasile Lucaciu va oferi condiții mai bune pentru relaxare, plimbare și petrecerea timpului liber, devenind unul dintre cele mai moderne spații verzi din municipiu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button