Trending

A venit din Franța până în Petea cu un BMW X3, iar de acolo a rămas pe jos.

În acestă dimineață, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România un sătmărean în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca BMW X3.

Cu ocazia efectuării unor verificări suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul este căutat de autoritățile din Franța, având mențiunea bun pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale. Alerta a fost emisă de autoritățile fanceze, în data de 11 iulie a.c.

Conducătorul auto a declarat că mașina sa personală este defectă și dorea să vină în România pentru o lună. A închiriat de la un alt cetățean român aflat în Franța, contra sumei de 1.000 de euro, autoturismul marca BMW X3 cu care s-a prezentat la intrarea în țară, fără a ştii despre situația reală a mașinii.

Autoturismul, în valoare de 125.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea verificărilor, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button