A început anul „Cardinal Iuliu Hossu”, instituit cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea sa

Anul 2025 a fost instituit „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea Fericitului Iuliu Hossu, prin Legea nr. 290 din 24 octombrie 2023,
Potrivit proiectului de lege iniţiat de aceştia, ”se instituie anul 2025 ca ‘Anul Cardinal Iuliu Hossu’ pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinat în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale Episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică, Cardinalului, Senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic Iuliu Hossu”.
La Sfânta Liturghie de Deschidere a Anului „Cardinal Iuliu Hossu” de la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, în Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, a fost prezent și nepotul Fericitului Iuliu Hossu, care poartă același nume, Iuliu, alături de soția sa. De asemenea, printre preoții care au slujit s-a aflat și preotul Dumitru Coroș, parohul bisericii greco-catolice din Milaș, localitatea natală a lui Iuliu Hossu.
Iuliu Hossu, care a dat citire, în 1 Decembrie 1918, Declaraţiei de la Alba Iulia, a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, an în care regimul comunist a dispus interzicerea Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Sursa: Monitorul de Cluj