1 octombrie – Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie pentru promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.
Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită, la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Potrivit ONU, la nivel mondial, populaţia de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030.
Uniunea Europeană în ansamblu se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei. Potrivit unui studiu demografic publicat de Oficiului European de Statistică (Eurostat), până în anul 2080, aproape 30% din cetăţenii Uniunii Europene vor avea vârsta de 65 de ani sau peste.
Şi în România, potrivit aceluiaşi studiu, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste, reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%.
Persoanele vârstnice din ţara noastră sunt beneficiare ale măsurilor de protecţie socială susţinute de sistemul de asigurări sociale care acoperă riscul de bătrâneţe prin pensii, şi de măsurile de asistenţă socială pentru situaţii de dificultate sau vulnerabilitate individuală.
Starea de sănătate a persoanelor în vârstă poate fi îmbunătățită și menținută printr-un stil de viață sănătos, includerea în programe de prevenție și screening medical regulat, dar și prin sprijinul comunității și al sistemelor de asistență medicală.



