Unui agent economic din comuna Vama, din categoria celor care manevrează carburanți, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL), i-a fost suspendată activitatea!
La trei săptămâni de la demararea controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul operatorilor economici care depozitează, distribuie, transportă și comercializează carburanți, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) pe raza județului Satu Mare, a fost emis un raport preliminar al verificărilor efectuate de către echipele mixte constituite în data de 30 august în baza Ordinului prefectului Radu Roca nr. 291/2023, făcut public astăzi de Instituția Prefectului.
Până la această dată a fost verificată activitatea a 45 de operatori economici în acest domeniu precum și a condițiilor de transport pentru 7 mijloace de transport carburant.
Menționăm cele mai importante nereguli constatate:
Din punct de vedere al protecție mediului (constatate de Garda de Mediu):
– funcționarea fără autorizație de mediu vizată la zi sau expirată;
– lipsa documentelor de monitorizare a parametrilor de funcționare prevăzute în actul de reglementare.
Din punct de vedere al securității la incendiu și prevenirea și stingerea incendiilor (constatate de ISU):
– funcționarea fără autorizație;
– exploatarea necorespunzătoare sau cu deficiențe și improvizații a instalațiilor;
– nerespectare reglementărilor referitoare la fumat și foc deschis;
– lipsa verificării și nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare incendiu;
– distribuirea carburanților în recipient neconforme;
– lipsa evidenței lucrărilor de întreținere la instalații și utilaje care pot genera incendii și personal neinstruit cu privire la intervenția în caz de incendiu.
Din punct de vedere al siguranței în exploatare (constatate de ISCIR):
– expolatarea necorespunzătoare și cu deficiențe a instalațiilor electrice
Din punct de vedere al sănătății și securității muncii și al relațiilor de muncă (constatate de ITM):
– lipsa instruirilor și a controalelor medicale periodice;
– necompensarea corespunzătoare a muncii efectuate în zilele de sărbătoare legală și neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv.
Până în acest moment, la nivelul județului Satu Mare au fost aplicate 143 sancțiuni contravenționale, din care 124 avertismente și 19 amenzi cu o valoare totală de 322.500 lei.
Nu au fost constatate infracțiuni dar a fost dispusă suspendarea activității unui agent economic de pe raza comunei Vama. De asemenea, în toate situațiile au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor și a neregulilor constatate.
Acțiunile de control la nivelul județului Satu Mare vor continua până la data de 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului Județul Satu Mare, care centralizează datele și înaintează zilnic rapoarte către Ministerul Afacerilor Interne.