Trending

Scandal după Ziua Unirii la Satu Mare! Prefectul, prins la mijloc! Vezi reacția acestuia!

Ziua Unirii s-a sărbătorit la Satu Mare printr-o ceremonie solemnă la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Doar că manifestările au debutat cu o gafă impardonabilă, considerată drept lipsă de respect față de importanța momentului, respectiv fără intonarea imnului național, gafă pusă pe umerii Prefectului județului Satu Mare.

La două zile după incident, a apărut reacția prefectului, care spune așa:

Referitor la ceremonialul militar ocazionat de Ziua Unirii Principatelor Române, desfășurat în data de 24 ianuarie 2025 în municipiul Satu Mare, vă transmitem următoarele:
– Ceremonialul s-a desfășurat conform Regulamentului privind onorurile și ceremoniile militare, emis de Ministerul Apărării Naționale aprobat prin Ordinul nr. M.63 din 10 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
– Intonarea Imnului Național nu s-a realizat dintr-un regretabil incident de natură tehnică;
– Am dispus d-lui lt.col. Mureșan Adrian – comandantul Garnizoanei Satu Mare verificarea circumstanțelor care au dus la acest incident grav.

Exprim în mod public scuze pentru incidentul care a umbrit una din cele mai importante sărbători ale Națiunii Române.

Prefect,
Ioan Tibil

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button