Trending
În wekeend, 30 de șoferi și-au predat permisul de conducere!
Din cele 30 permise de conducere reținute de polițiști, 16 au fost ridicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 8 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Diferența, pentru alte abateri la regimul rutier.
În total, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat în wekeend pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 117.000 de lei.