În ciuda repetatelor avertizări ISU, populația continuă să dea foc vegetației uscate!

Numai astăzi au fost necesare două intervenții la incendii de vegetație uscată, ambele în comuna Turț.
Pagubele care se înregistează zi de zi sunt considerabile pentru fauna din zona afectată de foc și pentru mediul înconjurător.
În urma acestuia au ars cca. 6 ha de vegetație uscată, în două zone diferite.

Pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Punctul de lucru Turț cu o autospecială de stingere cu apă și spumă încadrată de 4 subofițeri, fiind solicitați în sprijin și pompierii voluntari din cadrul SVSU Turț.
La fața locului, echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, în condiții foarte grele datorită caniculei și a drumului de acces aproape impracticabil.
ISU Satu Mare le reamintește cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este ❗STRICT INTERZISĂ❗