Trending

Curg sesizările cu privire la locații ilegale sau neconforme ale unor centre rezidențiale destinate persoanelor vârsnice, persoanelor cu dizabilități și copiilor.

Numai în cursul zilei de ieri, 15.07.2023, cele două echipe de control  constituite în baza Ordinelor prefectului au verificat 4 locații, urmare a sesizărilor înregistrate. Astfel au fost verificări la:

–        Micula  – centrul verificat aparține Asociației ”Noe Partium” și este un centru de zi, nu rezidențial;

–        Satu Mare – centrul aparținând asociației ”Eliezer  Dumnezeul meu este Ajutor”, centrul multifuncțional ”Casa Eliezer” la data verificării nu funcționează, nu are rezidenți și este în curs de licențiere ca serviciu social;

–        Carei – centrul Fundației ”Down Carei” este un centru de zi pentru persoane cu dizabilități, cu licență de funcționare până în anul 2026.

–        Cărășeu – verificare la o persoană fizică, asistent maternal profesionist, cu patru copii adoptați și  patru copii în plasament. A fost înființată Asociația ”Casa Familiară Baby”, care are în derulare proiectul  ”Centru social pentru copii abandonați”, iar  la finalizare se va înființa serviciul social și va fi solicitată licențierea.

Astfel, niciuna din cele patru sesizări care au fost verificate ieri nu se confirmă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button