Trending

Caz de rabie identificat la un câine din localitatea Turț

Ca urmare a confirmării unui focar de rabie în județ, la un câine mort într-o gospodărie rurală din localitatea Turț, prin Planului de măsuri pentru focarul de rabie se stabilesc măsuri care privesc catagrafierea și inspecția animalelor receptive din gospodărie, restricționarea mișcării animalelor și stabilirea zonelor de protecție și supraveghere dar și identificarea animalelor din speciile receptive din localitatea Turț.

Ca măsură suplimentară la nivelul comunei Turț a fost dispusă identificarea și gestionarea câinilor fără stăpân ținând cont de riscul epidemiologic ridicat legat de această boală gravă atât la animale cât și la om. De asemenea, s-a dispus vaccinarea carnasierelor din localitate și consemnarea într-un carnet de sănătate standard, individual, obligatoriu pentru fiecare câine sau pisică, în care vor fi completate datele de identificare ale proprietarului și animalului, data și tipul vaccinului utilizat, semnătura și ștampila medicului veterinar care a executat vaccinarea, cu termen 21.03.2026.

S-a stabilit o zonă de protecție în localitatea Turț / Fond Cinegetic nr. 11 Gherța și o zonă de supraveghere/zonă de mare risc în fondurile cinegetice: FV 1 Cămărzana, FV 6 Vama, FV 10 Livada, FV 2 Bixad, FV 3 Huta, FV 12 Bătarci, FV 13 Băbești, FV 14 Halmeu, FV 15 Micula, FV 16 Noroieni, FV 17 Lazuri, FV 18 Satu Mare, FV 28 Vetiș, FV 29 Dacia, FV 35 Berveni, FV 36 Foieni, FV 37 Sanislău, FV 38 Pișcolt.

Printre măsurile care se aplică în zona de protecție instituită se numără:

– Eutanasierea carnivorelor care au fost muşcate sau zgâriate de animalele bolnave, dacă sunt nevaccinate antirabic sau dacă au mai puţin de 21 de zile, în cazul primei vaccinări;

– Izolarea animalelor receptive la rabie care au fost muşcate sau zgâriate de animalul bolnav de restul animalelor din exploataţie pentru o perioadă de 30 de zile;

– În cazul în care manifestă semne clinice de rabie în această perioadă, animalele puse sub observație vor fi eutanasiate; animalele care nu prezintă semne clinice de rabie, după această perioadă, sunt scoase de sub observaţie;

– Se instituie interzicerea înstrăinării animalelor care s-au aflat sub observaţie pentru o perioadă de cel puţin 3 luni.

Cadavrele carnasierelor (vulpi, șacali, câini, pisici etc.) găsite moarte în fondurile cinegetice vor fi afluite la LSVSA Satu Mare, însoțite de cerere de analiză, de către personalul instruit al gestionarilor fondurilor cinegetice.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare recomandă tuturor deținătorilor de câini și pisici, vaccinarea de urgență a acestora și consemnarea în carnetele de sănătate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button